Coșul este gol.

Nici-un autovehicul nu se află in garaj.

Nici-un accesoriu nu se află la favorit.

  • Romania flagAi nevoie de ajutor?Contacteaza-ne la:
  • Ukraine flagПотрібна допомога?Зв’яжіться з нами:
  • +40 317 133 333

Mercedes-Benz Vision EQXX - eficienta energetica si peste 1000 km autonomie

 08 Decembrie 2022

Mercedes-Benz Vision EQXX este un prototip de cercetare și un simbol de design al constructorului german de automobile de lux, ce a fost dezvăluit pentru prima oară în luna ianuarie a acestui an. Datorită bateriei de 100 kWh, poți călători 1000 de kilometri cu o singură încărcare, ceea ce face ca acest model să fie cel mai eficient Mercedes de la invenția autovehiculului. Esențială pentru un consum de energie extrem de redus, de mai puțin de 10 kWh la 100 de kilometri, este exploatarea cu succes a întregii eficiențe potențiale - de la sistemul de propulsie la aerodinamica sofisticată, făcând posibil un coeficient aerodinamic Cx extrem de scăzut, de numai 0,17. În același timp, designul modelului Vision EQXX subliniază abilitatea brandului Mercedes-Benz de a construi cele mai dorite mașini electrice din lume. Filozofia de design a purității senzuale a fost riguros implementată și dezvoltată în continuare. Modelul Vision EQXX deschide astfel noi perspective asupra viitorului limbaj de design al mărcii.

 

Până când vei putea conduce un astfel de autovehicul, poți opta pentru o mașină din gama Mercedes-Benz, care îți va garanta confort și siguranță. Apelează cu încredere la dealer-ul autorizat Autoklass, pentru a te bucura de un proces sigur și transparent de achiziționare a noului autovehicul. Descoperă modelele Mercedes-Benz, apăsând aici.

 

  • Conceptul Mercedes-Benz Vision EQXX
  • Autonomia Mercedes-Benz Vision EQXX
  • Aspectul exterior
  • Aspectul interior

 

Conceptul Mercedes-Benz Vision EQXX

Acest concept a luat naștere din dorința celor de la Mercedes-Benz de a proiecta viitorul complet electric al modelelor existente. O echipa formată din designeri de interior, de exterior și specialiști UX/UI este responsabilă pentru proiectarea modelului Vision EQXX. ”Pentru noi, aerodinamica modelului Vision EQXX - cea mai bună din lume - întruchipează fuziunea perfectă dintre tehnologie și frumusețe. Prin filozofia noastră Sensual Purity, am creat proporții unice care combină estetica cu eficiența. Iar în interior, punem în valoare frumusețea simplității și oferim o imagine a luxului digital sustenabil”, spune Gorden Wagener, Chief Design Officer Mercedes-Benz Group AG.

Mercedes-Benz Vision EQXX te va surprinde prin design, opțiuni, dar, mai ales, prin eficiență. La realizarea acestui model au participat experți de renume din domeniul auto, domeniul aeronautic precum și reprezentanți importanți ai echipelor Formula 1 Mercedes-AMG Petronas si Formula E.

 

Inginerii de top au proiectat cu maximă precizie fiecare element al mașinii, astfel încât să uimească nu doar prin design, ci și prin eficiență. În ce privește materialele utilizate, acestea au fost alese pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului, punând sustenabilitatea pe primul plan .


Autonomia Mercedes-Benz Vision EQXX

Autonomia noului model Mercedes-EQXX este elementul care impresionează: peste 1000 de km parcurși cu o singură încărcare. Pentru a obține acest lucru, inginerii de la Mercedes-Benz au dezvoltat o baterie mai eficientă, de dimensiuni reduse cu până la 50% și i-au adăugat conceptului auto o sursă externă de energie: un plafon fotovoltaic.

 

Cu alte cuvinte, în loc să mărească bateria pentru a crește autonomia, au preferat să o optimizeze. Astfel, a rezultat o baterie ce are o greutate de aproximativ 500 de kilograme (cu aproximativ 30% mai mică), ce are o dimensiune pe jumătatea celei unei baterii obișnuite.

 

Însă nu doar bateria contribuie la o autonomie crescută. La nivelul plafonului mașinii sunt integrate 117 de panouri solare cu ajutorul cărora obținem o autonomie suplimentară de 25 de kilometri, acestea fiind, în acelaşi timp, sursa de energie pentru consumatorii din interiorul mașinii.

 

Descoperă aici ofertele modelelor Mercedes-Benz de la Autoklass.

Cum a fost testată autonomia?

Testarea autonomiei s-a efectuat prin parcurgerea distanței dintre orașul german, Stuttgart, până la Silverstone, Marea Britanie. Astfel, Mercedes-Benz Vision EQXX și-a demonstrat autonomia de 1200 de kilometri. Ruta aleasă a cuprins și orașe, dar și anumite obstacole (precum lucrări rutiere, temperaturi ridicate, curbe, blocaje rutiere). În acest fel, se poate spune că testarea acestei mașini a fost realizată în condiții foarte apropiate de cele întâlnite zi de zi.

Ulterior, în aprilie 2022, modelului Vision EQSS i-a fost retestată autonomia. De această dată, s-a ales un traseu dintre Germania și Franța. Și în cadrul acestei examinări, mașina a permis parcurgerea distanței totale, doar cu o încărcare. La sfârșitul traseului de 1008 kilometri, bateria nu era încă descărcată.

Pe ambele trasee, viteza medie a fost de 80 km/h, iar consumul mediu de energie a fost de 10 kWh/100 de kilometri. Este important de menționat că modelul Vision EQXX poate atinge o viteză de 140 km/h, iar puterea dezvoltată de motorul acestei mașini este de 203 CP.

 

Descoperă Ofertele speciale Mercedes-Benz

Aspectul exterior

Una dintre caracteristicile noului model Mercedes-Benz este designul îndrazneț. Acesta conferă eleganță, mister și inovație. Mașina are o lungime de 4,6 metri și o lățime de 2,8 metri. Farurile și stopurile au la bază tehnologia LED, în timp ce elementele futuriste fac ca mașina să aibă o alură atât elegantă, cât, și sportivă.

Automobilul are o formă aparte, de picătură de apă, cântărind aproximativ 1750 kg. Suprafața frontală totală a mașinii este de 2,12 m², iar coeficientul aerodinamic este de 0,17 – cel mai mic din lume pentru un automobil omologat. Partea din spate a mașinii este cu 50 mm mai îngustă decât cea din față, astfel încât roțile din spate nu întâmpină rezistență la înaintare. Mai mult decât atât, la viteze de peste 60 km/h, se extinde eleronul din spate, asigurând o mai bună dispersie a aerului.

Pentru a reduce și mai mult consumul de energie, s-a optat pentru folosirea unor componente şi tehnologii care scad forţa de frecare, contribuind astfel la menţinerea unui consum scăzut de energie. Printre acestea se numără:

  • anvelopele cu rezistență ultra scăzută la rulare;
  • geometria aerodinamică a jantelor;
  • jante fabricate din magneziu.
  • portiere confecționate din fibră de sticlă, carbon și polietilenă


Descoperă Piese auto si accesorii

Aspectul interior

Bordul

La nivelul bordului, vei fi surprins să descoperi un ecran de dimensiuni remarcabile, ce se desfășoară, datorită celor 47 de inch, dintr-o parte în cealaltă a bordului. Imaginile sunt redate cu o claritate excepțională, grație rezoluției 8K. Ecranele mini-LED conectează șoferul și pasagerul cu autovehiculul și cu mediul înconjurător. Acesta oferă funcții cuprinzătoare de zoom și derulare - de la vizualizarea prin satelit la afișarea 3D a orașului. Astfel, navigarea către următoarea destinație se va face uimitor de clar, precis și intuitiv. Pentru a transforma călătoria într-o experiență de lux, un asistent virtual adaptează informația nevoilor șoferului și are grijă de pasageri.

Cu ajutorul software-ului UI/UX, Mercedes EQXX transmite șoferului, prin intermediul ecranului de dimensiuni impresionante, informația de care are nevoie, atunci când are nevoie, transformând traseul într-o experiență luxoasă.

Când vei conduce noul Mercedes-Benz Vision EQXX, te vei bucura de o navigație 3D în timp real, care utilizează informații de la satelit datorită tehnologiei implementate de cei de la NAVIS Automotive Systems.

Confortul oferit de Mercedes-Benz Vision EQXX

Pentru confecționarea scaunelor, cei de la Mercedes-Benz au renunțat la clasica piele naturală. Aceasta a fost înlocuită cu un material derivat și prelucrat din cactuși, cunoscut ca Dessertex. Podeaua a fost acoperită cu un material confecționat din polietilenă reciclată, în timp ce covorașele sunt realizate din fibre de bambus.

În habitaclu s-au folosit și alte materiale de origine vegetală, ce au contribuit la scăderea semnificativă a emisiilor de carbon aferente producției acestui autovehicul. 

Conceptul Mercedes-Benz Vision EQXX reprezintă un progres considerabil în industria mașinilor electrice. Eficiența crescută, dar și siguranța și confortul pe care le oferă cei de la Mercedes-Benz sunt aspecte importante în alegerea unei mașini. Cum spunea unul dintre oficialii de la Mercedes, „Efficiency is the new currency”.

 

Foto: group-media.mercedes-benz.com




 



EQXXVISION EQXXMERCEDES-BENZMERCEDES-EQAUTOKLASSMASINI ELECTRICE
Citeste si
Vezi oferta pe CEL.ro