Coșul este gol.

Nici-un autovehicul nu se află in garaj.

Nici-un accesoriu nu se află la favorit.

Păstrarea numerelor de înmatriculare: cum le păstrezi atunci când îți dorești să înlocuiești mașina

 11 Septembrie 2024

În cazul în care urmează să îți cumperi o nouă mașină și îți dorești să optezi pentru păstrarea numerelor de înmatriculare, trebuie să știi că această procedură este posibilă și reglementată din punct de vedere legal. Află din acest articol care este cadrul legal și cărei instituții trebuie să te adresezi pentru a păstra numerele de înmatriculare, care este procedura de urmat pentru păstrarea numerelor de înmatriculare în România, dar și care este contravaloarea taxei pentru păstrarea numerelor de înmatriculare după vânzare.

  • Păstrarea numerelor de înmatriculare - cadru legal
  • Ce procedură trebuie să urmezi pentru păstrarea numerelor de înmatriculare
  • Ce instituții trebuie să contactezi pentru a păstra numerele de înmatriculare
  • Documente necesare pentru păstrarea și rezervarea numerelor de înmatriculare

Păstrarea numerelor de înmatriculare - cadru legal

Procedura de păstrare a numărului de înmatriculare este reglementată prin intermediul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, care organizează și controlează întreaga activitate a serviciilor publice comunitare pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Prin urmare, pentru solicitarea de păstrare a numărului auto, solicitantul se poate adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor aferent unui anumit județ.

Din punct de vedere legislativ, la nivelul anului 2020 a intervenit o modificare în legea care reglementa procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Astfel, Ordinul 120/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 prevede că solicitarea pentru păstrarea combinației numărului de înmatriculare se adresează autorității care a efectuat înmatricularea și se întocmește de către titularul certificatului de înmatriculare, până la momentul radierii vehiculului, al expirării solicitării anterioare de păstrare sau al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, după caz, cu plata tarifului aferent.

În plus, legea precizează că valabilitatea păstrării combinației numărului de înmatriculare este de un an de la data solicitării, cu posibilitatea de prelungire consecutivă pe o perioadă de maximum trei ani. De reținut este faptul că termenul de un an se calculează de la data înregistrării cererii la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Pentru a se asigura de numere de mașină disponibile este recomandat ca solicitantul să depună cererea de păstrare a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare înainte de data expirării termenului.

Dacă îți dorești ca următoarea ta achiziție să fie un autovehicul din gama Mercedes-Benz, consultă oferta Mercedes-Benz Certified - autovehicule rulate certificate de la Autoklass! Aceasta cuprinde o selecție specială de autovehicule rulate și certificate Mercedes-Benz, care au trecut cu succes inspecția tehnică pentru autoturisme rulate. În plus, prin intermediul acestei oferte, beneficiezi de garanție europeană de 24 de luni, rulaj verificat și garantat, întreținere gratuită 6 luni/7.500 km, verificare multipunct 360, Trade-in și Buy-Back și 10 zile drept de înlocuire.

Ce procedură trebuie să urmezi pentru păstrarea numerelor de înmatriculare

Conform procedurilor legale, pentru a păstra numerele de înmatriculare în aceeași combinație, titularul certificatului de înmatriculare depune o solicitare de păstrare a combinației numărului la autoritatea care a efectuat înmatricularea, mai precis la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor aferent județului de domiciliu.

Solicitarea de păstrare a combinației numărului de înmatriculare se înregistrează până în momentul radierii vehiculului, expirării solicitării anterioare de păstrare sau transcrierii transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, cu plata taxei aferente.

Numerele de înmatriculare vor rămâne în posesia solicitantului până în momentul înmatriculării noii mașini. Totuși, reamintim că păstrarea respectivei combinații de numere auto în România va fi posibilă pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii termenului până la trei ani, prin depunerea anuală a unei solicitări. În cazul în care numerele nu vor fi utilizate în această perioadă, combinația va intra pe lista numerelor de înmatriculare disponibile la cerere.

Dacă ești în căutarea unui autovehicul secondhand care să întrunească toate nevoile tale, consultă oferta Mercedes-Benz de la Autoklass! Beneficiază de servicii de încredere, de la vânzarea unor autovehicule de marcă premium până la serviciile post-vânzare, și lucrează cu un partener ce oferă calitate, transparență și standarde înalte!

Ce instituții trebuie să contactezi pentru a păstra numerele de înmatriculare

Instituția responsabilă de gestionarea operațiunilor specifice de înmatriculări și permise de conducere este Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. La nivel local, aceasta este reprezentată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea instituțiilor prefectului.

În cazul în care titularul a optat pentru număr auto preferențial la înmatricularea anterioară a mașinii, pe care dorește să-l păstreze, acesta trebuie să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul său, solicitând păstrarea plăcuțelor de înmatriculare disponibile, în baza depunerii unor documente și a achitării tarifului de păstrare a respectivei combinații de numere de înmatriculare.


Dacă la achiziția noii mașini, proprietarul nu își dorește să păstreze numărul de înmatriculare vechi, acesta poate opta pentru un alt număr auto disponibil. Disponibilitatea numerelor valabile poate fi verificată pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, loc în care solicitantul poate vedea toate numerele libere de înmatriculare.

Pe de altă parte, în cazul în care vechiul proprietar decide să își aleagă alte numere preferențiale auto, cumpărătorul poate opta pentru păstrarea numerelor de înmatriculare ale mașinii pe care a achiziționat-o. Pentru a beneficia de numerele disponibile ale mașinii, cumpărătorul trebuie să urmeze procedura de păstrare a numerelor în momentul depunerii dosarului de înmatriculare.

Documente necesare pentru păstrarea și rezervarea numerelor de înmatriculare

Pentru a solicita păstrarea numerelor de înmatriculare, solicitantul trebuie să se prezinte la ghișeul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul în care domiciliază și în care a fost înmatriculată mașina, cu următoarele documente:

  • Cererea solicitantului - poate fi descărcată de pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, de la secțiunea Păstrarea combinației numărului de înmatriculare;
  • Actul de identitate al solicitantului sau documente care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul persoanei juridice în original;
  • Dovada achitării tarifului de păstrare a combinației numărului de înmatriculare.

Este important de menționat că rezervarea numărului auto nu este disponibilă în momentul de față. Prin urmare, solicitantul care dorește să înmatriculeze mașina fără a-și păstra numărul de înmatriculare nu poate face alegerea numărului de înmatriculare auto înainte de a depune dosarul la ghișeu. Deși titularul poate verifica numerele disponibile de înmatriculare, acestea nu pot fi reținute și îi vor fi atribuite doar în momentul în care se prezintă cu actele menționate la serviciul de înmatriculări.

Contravaloarea taxei de păstrare a numerelor de înmatriculare

Tariful pentru păstrarea combinației numărului de înmatriculare este de 30 de lei și poate fi plătită înainte de înstrăinarea autovehiculului, la ghișeul instituției, prin internet banking, virament bancar sau mandat poștal în contul Trezoreriei statului.

În cazul în care solicitantul alege o modalitate de plată alternativă, după efectuarea plății, acesta trebuie să se prezinte fizic la ghișeu pentru a prezenta dovada plății și pentru a anunța combinația numărului de înmatriculare pe care dorește să o păstreze.

Dacă taxa pentru păstrarea numerelor de înmatriculare a fost achitată într-un cont greșit, solicitantul trebuie să transmită Direcției Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări o serie de documente pentru restituirea sumei.

  • Cererea de restituire, care va conţine obligatoriu datele personale (nume şi prenume, CNP, adresă), datele de contact (număr de telefon, adresă de poştă electronică), precum şi un cont bancar valid, în care se va efectua restituirea (model de cerere de restituire);
  • Instrumentul de plată prin care s-a efectuat plata pentru prestarea serviciilor, împreună cu mențiunea „taxă neutilizată” și semnătura funcționarului de la ghișeu.


Documentele vor fi transmise prin poștă la sediul DGPCI din București.

În cazul în care solicitantul nu își păstrează numerele, însă dorește să aleagă un număr de înmatriculare preferențial, acesta trebuie să achite un preț pentru numere preferențiale. Costul pentru numere preferențiale este de 45 de lei pentru atribuirea numărului preferential, la care se adaugă valoarea plăcilor cu număr de înmatriculare, de tip A, B sau C.

Placa de tip A este placa normală, cu dimensiunea numărului de înmatriculare obișnuită, utilizată în cazul tuturor autovehiculelor și costă 20 de lei/placă (40 de lei pentru 2 plăci). Placa de tip B, cu formă dreptunghiulară, folosită doar pentru partea din spate a remorcilor sau a vehiculelor 4x4, costă 23 de lei/placă. 

Pentru placa de tip C, folosită pentru motociclete, solicitantul trebuie să plătească 17 lei/placă.

Prin urmare, dacă te întrebi cât costă numărul de înmatriculare, află că pentru numerele preferențiale prețul rezultă din tipul plăcii numărului de înmatriculare, la care se adaugă taxa pentru număr preferențial de 45 de lei. Dacă solicitantul vrea să știe în cât timp se eliberează numerele de înmatriculare preferențiale, este important de subliniat că durata eliberării plăcuțelor de înmatriculare în România, cu număr aleatoriu sau preferențial, este similară, iar diferența este doar în materie de costuri.

Și alte taxe datorate Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări pot fi plătite folosind mijloace de plată online, precum plata pentru taxa talon auto online, plata taxei de permis de conducere, plata pentru preschimbarea permisului sau taxa pentru numere provizorii. Dacă, de pildă, solicitantul dorește să afle unde poate să efectueze plata pentru taxa de înmatriculare, plata taxei pentru schimbarea permisului sau plata taxei pentru permis auto, taxa pentru numere roșii sau unde se plătește taxa de talon, este important de menționat că acestea se pot achita prin mijloacele de plată descrise mai sus.

Procedura de păstrare a numerelor de înmatriculare este una simplă. În cazul în care proprietarul unei noi mașini nu optează pentru schimbarea numerelor auto și dorește să păstreze combinația de numere auto valabile existente, acesta trebuie să se adreseze Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor aferent județului său. Depunerea solicitării și plata taxei de 30 de lei pentru păstrarea numerelor se efectuează până în momentul radierii vehiculului.

Sursă foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock.

Citeste si
Vezi oferta pe CEL.ro